Oana Kovacs

femeie-dedeman
3

Atenție, femeie în Dedeman

femeie-dedeman

Nu, acesta nu este un advertorial, nu-s în relații cu Dedeman, deși mi-ar fi plăcut, la câți bani am lăsat acolo anul ăsta. Asta e, capul face, capul trage. Ne pregătim să ne mutăm și tot avem nevoie de câte ceva, ba de parchet, ba de gresie, ba de faianță, ba de o… budă. Ca tot omu’. :)

Și ieri, merg cu soțul pe care-l am, să căutăm lavoar (pe vremea mea îi zicea în DEX chiuvetă și-n realitate ghiuvetă, acuma au dispărut astea din magazine – se poartă lavoarele, așa că mă supun). Intrăm ca la noi pe tarla, mergem drept la sanitare, io după el, că nu erau poșete sau pantofi acolo și nu m-am ghidat decât după capul familiei.

Ajungem în Dedemanul ăla nou, adică la 5 minute de casă, același Dedeman în care s-a dus jumate din populația orașului, care și-a dat seama brusc că vrea să-și renoveze proprietățile, ne învârtim, alegem – n-avem cărucior. ”Te duci?”, mă întreabă. ”Mă duc.”, îi zic. ”Te descurci să ajungi înapoi?”, mă-ntreabă. ”Da’ ce dragă, crezi că-s așa tută?!” – mi-am luat reper, evident. Scria… ”Construcții” cu alb pe portocaliu.

Am ieșit, am luat cărucior, m-am întors. Scria ”Construcții” peste tot cu alb pe portocaliu. Evident, doar eram în Dedeman. Noroc că mi-am amintit câte o ușă și-o țeavă de pe drumul spre sanitare și mi-am recuperat soțul.

Trei secunde și-am început să mă plâng de foame. Adevărul e că ieri nu mi-am luat pauză de masă adevărată, am înfulecat două felii de pâine unsă cu cuțitul la birou, deasupra de tastatură, ca o doamnă ce sunt. Revenind la Dedeman – am început să cârâi de foame, mi-am lăsat jumătatea mai bună să achite chiuveta și ce-am mai luat și-am fugit la Spartan să comand ceva. Am stat ca un câine de vânătoare să prind masă, m-am pus acolo cu șaormele spartane, cu suc, cartofi prăjiți și alte prostii, mândră că n-o să mă certe cel cu care mi-am unit destinul că m-am zgârcit la junk.

Și mă sună fostul prieten, adică actualul soț: ”Hai dragă la mașină că îs la ieșirea aialaltă”. Deja mi se scurgeau ochii pe șaormele și masa prinsă după lupte intense cu privirea. Buuuuuuuuun… capul face, capul trage, iau șaormele, le-arunc într-o plasă, băiatul de la pult îmi pune farfuria de cartofi prăjiți într-o cutie de luat la pachet, tuflesc sucul în geantă și ies ca o floare cu cutia zburdalnică în mână, cu capacul fluturând, împrăștiind iz de cartofi prăjiți cu jde sosuri (nu-s buni, nu recomand). Și-n timp ce țin de geantă, de plasa cu șaorme și de farfurie, sună și telefonul, dintr-un buzunar interior – evident!

Ajung la mașină, telefonul sună, capacul flutură, stomacul urlă de foame – mâini nu mai am. Mașina – o dubă – n-aveam niciunde cum să pun pe ea cutia cu cartofii prăjiți și nici nu riscam să-i scap – v-am zis că mi-era foame, nu?! În fine, fac un exercițiu de echilibristică, răspund și la telefon și țin bine și de mâncare. Vorbesc, apare și soțul. Mâncăm de parcă n-am fi mâncat de-o lună, mă lasă acasă și pleacă să ducă cele cuvioase la casă.

Eu urc, pun o tură de haine în mașină și mă pun să fac și-o ciorbă de perișoare – doar nu credeați că m-am măritat și stau degeaba. Tai chestiile pentru ciorbă și mă-ntreb dacă a terminat mașina de spălat. Nu, pentru că nu am apăsat pe butonul de start și n-are voință proprie.

Mă duc la bucătărie să văd dacă fierb legumele – era bine dacă le puneam în apă, de pe masă nu fierbeau de nebune.

Apoi m-am pus să scriu. Mă mut. Când le va fi milă celor de la gaz să ajungă cu gazul în casă, că ăla mă reține. Gazul care trebuia instalat acum 13 zile cel târziu.

V-am zis că mă mut și nu prea am timp de scris? Mă duc să pun perișoarele în ciorba pe care-am pus-o pe foc acum câteva ore… capul face, capul trage.

Comments

Oana • October 27, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Doris October 27, 2015 - 12:40 Reply

    DECI FAC ASA DE JUMA DE ORA :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  2. Adina October 28, 2015 - 17:27 Reply

    Faina poveste. Se pare ca tu cam tragi in toate. :))
    In Dedeman chiar ai cum sa te pierzi, adica mi s-a intamplat. Nu prea ai repere, mai toate locurile sunt la fel. Asta cel putin cand esti la primele contacte cu el.

    • Oana October 28, 2015 - 17:44 Reply

      Culmea e ca Dedemanul “vechi” l-am cam invatat. Si apoi s-a deschis cel nou, care e la 5 minute de mine, asa ca nu mai are sens sa traversez orasul pt. lucrurile de acolo.

Leave a Reply