Oana Kovacs

asuma-ceea-ce-scrii
15

Asumă-ți ceea ce scrii

asuma-ceea-ce-scriisursă foto

Am observat că e o strategie de conținut în ultimul timp prin blogosferă, aceea de a scrie o… bombă și de a o lăsa să explodeze pentru a-i observa efectele de la distanță.

Nu-mi place. Nu că m-ar obliga cineva să scriu eu în stilul ăsta. Sau să citesc postările scrise în genul ăsta.

Doar că m-am decis eu că mie nu îmi place. Părerea mea e că de asta avem bloguri, ca să ne scriem toate inepțiile pe ele. Dacă doream strict să redăm fapte, spre a fi judecate de cititori, ne-am fi făcut jurnaliști. Știu că tot sistemul de comunicare e într-o continuă schimbare și nu încerc eu să fac nimic împotriva vântului, dar mi se pare că dăm dovadă de ipocrizie dacă scriem despre un subiect tabu sau despre un fapt ieșit din comun fără a ne oferi punctul de vedere, doar așa, de dragul de a testa apele.

Trăiam cu impresia că fix ăsta e scopul blogurilor, să scrie oamenii ce-i taie capul, să-și spună părerile clar și răspicat, dar se pare că m-am înșelat. Poate intrăm în era click aici și eu încă nu mi-am dat seama. Sper că nu. Sper că rămân bloggeri care-și asumă cuvintele și care chiar scriu ceea ce cred, nu ceea ce vor vizitatorii să citească.

Comments

Oana • March 14, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. dam167 (dam ăla) March 14, 2014 - 09:16 Reply

    Mpăi stai așa, că de multe ori sunt prezentate fapte. Și lumea e sfătuită/îndemnată/mobilizată să facă ceva, în baza unei argumentații sau a faptelor prezentate greșit. Aia e mai importantă decât bombele blogosferice și implozia pișcotului.

    Acuși apar ăia cu ora Pământului. Stai să-i vezi pe ăia.

    • Oana March 14, 2014 - 09:32 Reply

      Știu și ce zici tu, sunt unele situații în care n-am ce să comentez, dar am citit zilele astea niște știri bombă unde aveam anumite așteptări. A făcut ceva poetul? A zis ceva? Care-i concluzia? Ce crede despre ceea ce a văzut?
      Și am rămas cu lectura unui fapt extrem de controversat pe care puteam să-l citesc și într-o fițuică ieftină. Că na, traffic whore-ism.

  2. NightOn March 14, 2014 - 10:39 Reply

    Ce spui tu aici este un vis. Nu că nu mi-aș dori ca cei care au un blog chiar să-și asume răspunderea pentru ceea ce scriu. Chiar îmi doresc asta (tocmai de aceea am scris și eu ceva asemănător cu ceva vreme în urmă).
    Oamenii nu-și asumă propria lor viață, propriile cuvinte pe care le rostesc, propriile gânduri…normal că acestor oameni, un blog le dă posibilitatea să spună lucruri care în mod normal nu le-ar spune. Și dacă tot se ascunde în spatele tastaturii, de ce să nu-și facă de cap? Cam așa văd ei chestia asta.
    Sunt puțini cei care își asumă ceea ce spun, ce gândesc, ce scriu. Foarte puțini.

    • Oana March 14, 2014 - 11:35 Reply

      Stiu ca e utopic ce vreau, dar de la unii chiar am pretentii. :)

  3. Andreea D. March 14, 2014 - 10:50 Reply

    Aşa sper şi eu, măcar bloggeri să scrie despre lucrurile în care cred ei cu adevărat. Însă “maţul” (stomacul) se cere hrănit şi mulţi mai deviază pe căile “click aici” şi nu-şi asumă cuvintele.

    • Oana March 14, 2014 - 11:38 Reply

      Stai, Andreea, ca eu inteleg si advertorialele (am si eu asa ceva), dar cand scrii ceva fara nici cea mai mica legatura cu un advertorial sau alt gen de postare platita si nu-ti asumi nici macar acel text asa cum e fair, e cam trist.

  4. Cristina P March 14, 2014 - 11:13 Reply

    Nu imi pun numele langa ceva pentru care nu imi asum responsabilitatea celor scrise. Consider blogul exact ca si un contract. Nu as pune pe el ceva ce nu mi-as asuma prin semnatura.
    Dar e clar ca depinde de om. Fiecare face ce vrea cu blogul lui. Dar sunt foarte multi care scriu pentru…clickuri. Si cu cat mai controversat continutul, cu cat mai “bine”. Din nefericire , o buna parte din bloguri devin tabloide

    • Oana March 14, 2014 - 12:49 Reply

      Exact. Se transformă multe în tabloide. Eu una nu-s curioasă să citesc așa ceva.

  5. dam167 (dam ăla) March 14, 2014 - 11:44 Reply

    @Oana: explică ce înseamnă a asuma în cazul de față. Pentru că, teoretic, toată lumea își asumă. Nu numai că îmi asum, dar spun pe blog că îmi asum. Na, mi-am asumat. Deși ce am spus e greșit, cum e cu asumarea?
    Ce înseamnă de fapt răspunderea dacă se dovedește că e o greșeală? Tu nu vezi că nici măcar n-au bărbăția să recunoască că au scris prost ceva, dar mai să suporte consecințe (oricare ar fi ele, dacă este cazul)?!

    • Oana March 14, 2014 - 12:03 Reply

      Poate m-am exprimat eu prost. Nu vreau să dau linkuri sau să arăt cu degetul, dar propun un exemplu similar: scrii că ai văzut cum o mamă își rupe în bătaie copilul și toată lumea se uita și nu lua atitudine, fapt pe care îl notezi. Dar nu spui dacă tu ai făcut ceva mai mult decât să arunci o privire dezaprobatoare. De unde eu înțeleg că, vai, ce părere proastă ai tu despre asta, dar ești fix ca ăia pe care-i critici, pentru că nu doar că nu ai făcut tu nimic, dar nici măcar pe blog nu ești în stare să explici de ce nu ești de acord cu bătutul copiilor sau de ce ești de acord cu asta.

      Sau, varianta 2. Scrii în 1 februarie că nu suporți să vezi toate intimitățile postate pe bloguri. Și-n 3 februarie pui un colaj de poze cu primul caca făcut de copil.

      Puii mei, dacă tot vrei să scrii în România, în limba română, despre ceva care îi sperie, îi intimidează sau îi șochează pe oameni, fii drăguț și spune-ți părerea ta pe blogul tău. Cum a făcut Dunia când a scris despre avort. Nu a scris că știe că femeile fac avort și atât. A scris că știe de fenomen și că e pro avort dacă nu-s alte opțiuni și asta-și dorește femeie. E părerea ei, pe blogul ei și și-a expus-o fără jenă. Mi-a plăcut asta. I-au sărit o grămadă în cap, evident, dar și-a susținut opinia, nu a dispărut din discuție la primul comentariu negativ. This is how you do it. Nu arunci bomba și fugi sub prima piatră să te amuzi de departe.

      • dam167 (dam ăla) March 14, 2014 - 13:34 Reply

        Asta înseamnă coloană vertebrală, nu a asuma. Ești clar și vertical și susții un punct de vedere. Punctul de vedere poate fi susținut până în pânzele albe, un fapt al cărui opus a fost prezentat nu. Ți-a arătat cineva că e altfel, nu mai ai ce să susții.

        În rest, în primul exemplu e doar ipocrizie.

  6. adizzy March 14, 2014 - 17:40 Reply

    eu inteleg ce zici tu, dar incerc sa caut un exemplu la ce zici, ideea in sine da, e ok, dar ai un exemplu de aricol, persoana, care a scris ceva doar de dragul de a relata ceva, de a obtine trafic, fara opinie?

    • Oana March 15, 2014 - 08:52 Reply

      Check your Facebook, darling! :)

  7. Andra March 16, 2014 - 22:37 Reply

    :))) si eu sper sa mai fie bloguri din astea pentru ca astea sunt blogurile care imi plac. Oana, te rog sa nu te schimbi :)))

    • Oana March 16, 2014 - 23:17 Reply

      Doar cu una mai rea ma pot schimba, cu o pisicuta no way. :))

Leave a Reply