Oana Kovacs

ospitalitatea-romaneasca-straini
2

Cum le arăt eu colegilor străini cum e cu ospitalitatea românească

Dacă n-ați aflat deja, lucrez de mai bine de juma’ de an la multinațională, ceea ce înseamnă că am colegi… multinaționali, adică de multe naționalități, cum ar veni. Și pentru că eu îs româncă ospitalieră și ei îs din diverse țări înfrigurate, cu climă aspră și oameni răi, am zis eu că ar trebui să le arăt ce drăguți suntem noi românii.

ospitalitatea-romaneasca-straini

În cazul 1, am dorit să demonstrez că românii-s darnici și împart tot ce au. Cum am reușit? Simplu! Am comandat într-o zi mâncare 3 fete și colegul străin, pe care îl voi numi X. Ne-am pus la masă, cele 3 fete și X, noi vorbind d-astea femeiești în dulcele grai românesc, el mâncând liniștit. Pe masă – o Cola la 2 litri. Și discuții între noi fetele: ”Vai, am primit Cola cu comanda. Cum de nu l-a deschis nimeni încă? Hai să-l deschidem.” Zis și făcut. Iau atitudine, cum mă știți, deschid sticla, pun Cola fetelor. Îl întreb pe X dacă dorește, zice cu o privire blândă că da, îi aduc și lui (îs ospitalieră, ce mama naibii). Când terminăm cu masa și ne săturăm și de Cola, X pleacă, rămânem noi fetele și intră un coleg (român de-al nostru): ”Ei, și? Ați deschis sucul lui X?”.  În concluzie, ne place să împărțim tot ce avem, mai ales ceea ce nu avem. Cu proprietarii de drept. Bravo, Oana!

Cazul 2. Tot la masă, dovada clară că mintea mea se golește direct proporțional cu stomacul. Aici nici n-am apucat să ajungem la masă pe bune, doar pregăteam toate cele. Lângă mine o colegă care lucrează permanent în biroul nostru, dar nu româncă. Fata își făcea liniștită un sandviș (nu vă obosiți, am căutat eu pe dexonline și așa e corect) și a lăsat pentru o miime de secundă cuțitul jos. Hop și eu repede: ”Pot să iau cuțitul?”. Răspunsul ei a fost nu. Eu l-am interpretat ca pe un nu la mișto. Și i l-am luat. Da… am lăsat un străin de țară să facă foamea. Suntem niște primitori noi, românii.

Comments

Oana • December 3, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Irina Radu December 3, 2014 - 10:43 Reply

    Ah, mai voiam 😀 M-am recunoscut in povestile tale :)))

    • Oana December 3, 2014 - 12:49 Reply

      Hahah, povesti mai urmeaza, gafe mari sper ca nu. :))

Leave a Reply