Oana Kovacs

anticarul-din-kabul-asne-seierstad
2

”Anticarul din Kabul” de Asne Seierstad

Vrăjită de A Thousand Splendid Suns și inamorată de Kabul ca de un gagiu care-ți scrie versuri de Eminescu pe mIRC și-n realitate e un mârlan care scuipă semințe la colț, m-am apucat să citesc încă o carte în care acțiunea are loc în Afganistan.

anticarul-din-kabul-asne-seierstad

Nu a fost o decizie rea, trebuia să trec și prin puțin realism după beletristica excepțională a lui Hosseini. Și cum Seierstad e jurnalistă și-a trăit pe bune în Kabul în casa unui anticar, special pentru a spune povestea familiei sale lumii, aș zice că am ales chiar bine.

Nu am pus atâta suflet în ”Anticarul din Kabul” pentru că nici suedeza cea blondă n-a pus cât a pus afganul Hosseini în scrierile sale. Dar imediat după ce-am început să o citesc m-am umplut de frustrări, frustrări pe care le-am vărsat pe blog.

Seierstad a prezentat, probabil destul de obiectiv, dinamica unei familii afgane înstărite. Tatăl e un bărbat cu bani, inteligent, cult, apreciat în societate. Și pentru că e atât de bine văzut, își permite să fie un mic dictator în familia sa. Avea o soție bătrână, așa că și-a mai luat una, evident, proaspăt ieșită din copilărie. Bineînțeles, noua căsătorie stârnește o mică furtună în familia sa, dar nimeni nu crâcnește. Femeile din familie sunt la picioarele sale, iar bărbații îl ascultă de nevoie. Sora sa își deplânge destinul și-și vede aripile frânte, deoarece renunță la ideea de carieră și familie fericită pentru a se supune tiraniei din clan. Fii săi îl urăsc și-și îndreaptă toată ura către mame, mătuși, orice alte femei.

”Anticarul din Kabul”, romanul care prezintă o poveste adevărată, publicată la All, este cartea care m-a lăsat cu un gust dulce-amărui. M-am bucurat să aflu mai multe despre cultura afgană, dar ceea ce am aflat m-a întristat.

Indiferent de sentimentele cu care am rămas eu după lectură, v-o recomand.

Comments

Oana • February 1, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Narcisa Maria February 2, 2014 - 09:54 Reply

    ACelasi sentiment m-a apasta pe mine acu vreo cativa ani cand am citit cartea. Totusi, multe lucruri s-au schimbat de atunci. Sper ca in bine, pentru ca as fi o pesimista daca as crede ca nu.

    • Oana February 2, 2014 - 11:18 Reply

      Eu chiar îs curioasă care e situația acolo în prezent, că nu-s prea lămurită.

Leave a Reply