Oana Kovacs

job-seo-copywriting-content-writing
23

Ce aflu despre jobul meu de la alții

E tare interesant când încep oamenii să mă întrebe cu ce mă ocup eu. Mai ales cei de care eram la un moment dat foarte apropiată, dar nu mai sunt, care fierb de curiozitate să afle fie ce fac mai exact (mare mister și SEO ăsta, un fel de servicii secrete), fie cât câștig (să vedeți aici câmpi bătuți cu grație și stil de unii cu vocabular sărac și imaginație bogată).

job-seo-copywriting-content-writingsursă foto

E amuzant. Că de la ei mai aflu și eu tot felul de chestii pe care nu le știam. Dar să vă zic și vouă, că dacă nu mă invidiază cineva, crapă pipota în mine:

  • Sigur câștig minim 2.000 de euro pe lună, dar nu vreau să recunosc – hahahahahahaahhahahahahaaaaaaaa, da, de aia stau în chirie – câștig prea mult și distracția mea e să arunc banii pe geam, că-s prea mulți și adună praf.
  • Fac chestii ilegale. Sigur nu e ceva în regulă cu ceea ce fac din moment ce 99% din oamenii nu înțeleg explicațiile mele legate de job. Deci, dacă nu învelesc ciocolată în staniol și nu stau zilnic la povești cu marmota, fac ceva putred.
  • Dacă am ”playroom” la birou, după cum se vede din pozele de pe site sigur e ceva cu video-chat. Exaaaaaaaaaaaaact! :))
  • Totuși, zic gurile rele, ceva e dubios cu jobul dacă n-am mașină. Păi cum, e posibil să fim doi în casă și să ne folosim de O mașină? Clar, SEO ăsta e ceva de sărăntoci.
  • Și freelancing-ul îl fac pentru că mor de foame doar cu jobul. Și ca să am bani de parizer lucrez și după ora 17.
  • Sau, varianta numărul 2, sunt freelancer, deci lucrez for free, moca, pe gratis, fără bani.
  • Oricum, e de reținut și că nu-mi găsesc un job bun pentru că n-am master. Dacă făceam minim unul, deși indicat e să fie minim 2 (ca dragostea, care se face-n minim 2, și cu masterii e la fel), aveam șanse mai bune să fac ceva de care lumea chiar a auzit, nu treburi obscure gen content writing.

Marii trăgători de concluzii prezentate mai sus îs oamenii care mă roagă să-i anunț când aflu de vreun job. :)

Comments

Oana • August 21, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Chatte August 21, 2013 - 06:56 Reply

    Pai vezi tu, mai, Oana, daca faceai si tu doua mastere poate acuma intelegeau acele persoane cu ce se mananca si anume content writing.
    Pentru ca e clar ca iti trebuie 2 mastere, altfel nu se poate, dom’le!

    • Oana August 21, 2013 - 08:37 Reply

      Pai cum am putea noi sa scriem altfel? 😛
      Zi si tu ca esti din “breasla”.

  2. joe August 21, 2013 - 07:01 Reply

    Dar si tu incapatanata, tot nu zici cum functioneaza. La cat de evaziva esti tu in explicatii, probabil asa de comici sau ignoranti ar fi si ei in presupuneri.

    Eu tot nu stiu cu ce se ocupa unii SEO-isti si freelanceri in generatia de oameni care isi pun la profilul de Facebook orice nimic sau lucru modest ce il iau ei pe bune ca job. Mai vad niste profile ridicole cu “seo, marketing, grafica, PR, blabla o mie de chestii @ freelancer”. Zau? Pe bune? Ca asa liber intreprinzator sunt si eu pe multe chestii…daca intervine ocazia. Asta nu inseamna ca-i un loc de munca.

  3. ex-silentio August 21, 2013 - 08:41 Reply

    Mai demult lucram la o firmă de webhosting. Ce răspundeam eu unora ca ăștia: “la o firmă care face site-uri”. Și dacă tot nu pricepeau (că erau și care n pricepeau) și n-aveam chef de explicații (și de obicei n-aveam) le ziceam simplu că lucrez la o firmă cu calculatoare. Chiar dacă ei înțelegeau din asta că repar calculatoare… măcar mă lăsau în pace cu întrebările.
    A.. și alea cu câștigul de minim 2000 de euro și cu chestiile ilegale erau valabile și la mine :)

    • Oana August 21, 2013 - 08:54 Reply

      Pai si eu in multe cazuri le zic ca lucrez pe calculator. Dar is si gigei care stiu cam ce se invarte prin domeniu si ar vrea sa le zic ce fac pas cu pas si minut cu minut. Si pentru ca mi-e imposibil (I have better things to do), trag ei concluzii. :))

  4. cotos August 21, 2013 - 08:53 Reply

    Eu cred ca tu stii exact cat castigi, cat iti trebuie sa o duci asa cum o vrei tu. Acuma, stii foarte bine ca hatteri vor exista mereu.

    • Oana August 21, 2013 - 08:57 Reply

      Eu stiu, dar curiozitatea care a omorat pisica da tarcoale si altora.

  5. Aliceee traveler August 21, 2013 - 11:07 Reply

    Am noroc ca prietenii mei nu isi dau atata cu presupusul. Oricum am o mana de prietene f faine, fiecare lucram in domenii mai putin intalnite deci e chill

    • Oana August 21, 2013 - 11:50 Reply

      Pai nu zic neaparat ca-s prieteni. :)

  6. Savoir Faire August 21, 2013 - 12:39 Reply

    Chiar nu pare videochat, dar na, gradina e mare si trebuie sa isi dea si ei cu parerea ca sa nu se plictiseasca.

    • Oana August 21, 2013 - 12:58 Reply

      Viata ar fi trista fara unii oameni. :)

  7. Stanescu Maria Cristina August 21, 2013 - 19:51 Reply

    Draga Oana,
    Nu stiu daca ai observat insa des oamenii care nu prea au o viata a lor sunt foarte curiosi de viata altora… asa de distractie. :) Pentru ca majoritatea ne plangem de mila daca cumva cineva actioneaza diferit e…. ciudat si din start vinovat! Insa tine minte… oameni mari sunt iubiti, urati insa niciodata… ignorati! 😉

    • Oana August 21, 2013 - 21:23 Reply

      Asa-i cu omenii mari cum zici.

  8. Andra August 21, 2013 - 20:58 Reply

    :))) eu am facut un master si tot degeaba :))) da lasa Oana, ca stiu eu ca faci ceva dubios… :)))

    • Oana August 21, 2013 - 21:25 Reply

      Minimul era de două. :))

  9. Alina August 22, 2013 - 09:25 Reply

    Aoleu Oana, dupa ce-am facut noi la colegiu un master e asa, parfum. Nu prea ii vad rostul, daca nu vrei reorientare profesionala. Apropos, un coleg din generatia mea e manager la IBM, si n-a facut master nici el:)))))Deci se poate!

    • Oana August 22, 2013 - 09:46 Reply

      Eu deocamdata nici n-am de gand sa fac. :)) Noi sa fim sanatosi, ca ne-om descurca.

  10. Andreea D. August 22, 2013 - 09:49 Reply

    De ce conteaza asa multi pentru altii unde lucrezi, cat castigi, ce faci mai exact? Si mai ales de ce-;i dau cu presupusul daca nu inteleg o boaba?
    Ahh, da, ne place aflatul in vorba.

    • Oana August 22, 2013 - 10:27 Reply

      Asa e mai interesant. 😛

  11. » În amintirea vremurilor bune…
  12. Onlainări, joburi și SEO | Blog făr' de blogosferă
  13. Taci, crevete! #labirou | Oana Kovacs

Leave a Reply