Oana Kovacs

semne-baba-procesomana
4

6 semne că o să ajung o babă procesomană

semne-baba-procesomanasursă foto

V-am mai zis de câteva ori că nu-s cu toate țiglele pe casă și-n unele situații de-a dreptul mă bucur de o ceartă sănătoasă. Uite așa au tras și alții concluzia, dar și eu, că-n viața mea există câteva semne clare că am să ajung o babă procesomană.

1. În 99% din cazurile în care nu îmi convine ceva, vociferez. Nu prea știu să-mi cer drepturile doar din priviri, mă exprim clar și cu voce tare. Chiar tare, Anca poa’ să confirme că ea a fost colega mea de bancă la StraightAD și încă suferă de pe urma mea.

2. Cu greu pot să tac atunci când se comite o nedreptate. Indiferent că mă privește sau nu mă privește, eu mă trezesc vorbind. It’s a gift.

3. Când începe să mi se zbată vena de la tâmplă încep și să-mi fac lista de argumente în cap. Și pentru că-s o viitoare babă procesomană isteață, mă gândesc și la răspunsurile dujmanului din timp, ca să le barez cu tact.

4. Sunt un fel de văru’ de la tocmai.ro. Ai nevoie să tai două crengi la un copac care amenință să-ți spargă geamurile pe timp de furtună, să scapi de vecinu’ care face gălăgie ziua în amiaza mare când îți doarme pruncul mai bine sau să o faci pe crizata de la RDS să priceapă că nu ai netul trecut în contract și nu ai de ce să-l plătești? Te rezolvă Oana! Dacă tu n-ai informația în mână și sincer, nici capu’ nu prea te duce să o cauți, fac rost eu de ea pentru tine. Pentru că mă descurc!

5. Păstrez toate mailurile, chitanțele, facturile, bonurile, tot ce reprezintă dovezi. :)) Acasă le-am organizat pe dosare (la 2 ani jumate după ce m-am mutat, dar nu e asta relevant), iar în portofel am o chestie care stă să explodeze. Din când în când mă uit pe bonuri, constat că n-am murit de la iaurtul cumpărat acum două luni, nici nu mi-au picat unghiile de la lacul cumpărat acum două veri și le mai și arunc.

6. Îs curajoasă. Sufăr câteodată de un curaj fără limite, la care i se mai zice și prostie. Are darul de a se dezlănțui în pereche cu limbarnița. Am fost hărțuită, amenințată cu bătaia, cu cuțitul și că o să fiu tăiată și încă nu consider că e cazul să-mi țin gura în fața unor malaci cu două clase care de obicei își arată pumnul pentru a mă intimida (în diverse situații). Așa că nu m-am potolit. :)

Deci… să nu mă supărați. Că pe la 80 de ani o să fiu la pensie și o să am timp de umblat prin tribunale. :)

Comments

Oana • June 17, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Lavinia June 17, 2014 - 14:35 Reply

    Doamne, am ris cu lacrimi :) dar….e foarte bine ca esti asa!

    • Oana June 17, 2014 - 23:13 Reply

      Ma bucur ca te-am amuzat, Lavi. :-)

  2. Monica June 17, 2014 - 21:02 Reply

    pana la punctul 6, ai scris despre mine, si ma cam sperie asta ca nah, eu nu credeam ca-s chiar asa 😀 Ne vedem amandoua peste vreo 50 de ani si ne sprijinim :)):))

    • Oana June 17, 2014 - 23:14 Reply

      Ne aliem peste 50 de ani, Monica! 😛

Leave a Reply