Oana Kovacs

povestea-unei-mame
16

5 ani

Câte s-au schimbat în viața voastră față de acum 5 ani? Destul de multe, nu? Acum câteva săptămâni am avut ocazia să revăd niște necunoscuți pe care i-am văzut acum aproximativ 5 ani și pe care nu știu dacă îi voi revedea vreodată. Și, la fel ca acum 5 ani, mi se păreau fericiți și liniștiți. Probabil vă întrebați de ce am ținut minte niște străini și cum i-am recunoscut. Dar vă povestesc.

povestea-unei-mamesursă foto

Acum 5 ani făceam promoție la bere într-unul din magazinele Billa din Timișoara. Un job super boring, trebuia să împart pliante și să conving oamenii să cumpere un butoiaș de bere pentru a primi un coolpack cadou – un fel de vestuță pentru răcit butoiașul. Mă rog, oamenii nu se înghesuiau să cumpere butoiașul și eu aveam suficient timp să observ clienții. Pe rafturile opuse berii erau snacks-uri așa că treceau mulți copii cu părinții, bunicii sau bonele. Și-ntr-o o zi s-au oprit la raftul cu snacksuri o mamă tânără și frumoasă, cu un băiețel de maxim doi ani care îi indica cu mânuța diverse pungi frumos colorate. Cu foarte multă răbdare și fără a-și pierde zâmbetul, tipa îi explica puiului (așa îl alinta) de ce nu e ok să mănânce snacksuri. Cel mic (un copil tare frumos) o asculta fascinat, iar când s-au îndepărtat nu a făcut deloc circ.

De curând eram cu o prietenă în apropiere de aceeași Billa în care acum câțiva ani îmi câștigam banii de buzunar. Și stând efectiv pe stradă să așteptăm o altă prietenă, pe lângă noi au trecut o mamă cu un băiat ce părea a fi cam de clasa I. Mergeau în pas domol, relaxați și povestind de parcă el ar spune cele mai importante lucruri din univers, ea încântată și atentă la tot ce are el de zis. Peste ea au trecut câțiva ani, iar el… well, copil mare. :)

Tot nu v-ați lămurit ce m-a făcut să-i remarc, știu. Băiatului îi lipsește una din mâini. Și chiar și 5 ani mai târziu ea părea la fel de dedicată și 100% implicată în creșterea copilului ei.

Comments

Oana • February 6, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Savoir Faire February 6, 2013 - 07:57 Reply

    asta numesc eu un articol bun. :)

    • Oana February 6, 2013 - 14:21 Reply

      Multumesc frumos.

  2. O Oană February 6, 2013 - 09:11 Reply

    Mereu mă fascinează părinții ăștia :)

    • Oana February 6, 2013 - 14:21 Reply

      Si pe mine.

  3. Cealaltă Ancuţă February 6, 2013 - 09:12 Reply

    Uneori și 5 zile pot schimba multe, darămite 5 ani.
    Sunt de părere că majoritatea trăsăturilor umane ce ne stau în caracter nu se prea schimbă. Mai ales o caracteristică cum ar fi “a fi părinte bun”…
    În 5 ani se pot schimba anumite principii, sentimente, păreri, dorințe, lucruri care țin de maturizare, factori exteriori, etc.

    • Oana February 6, 2013 - 14:23 Reply

      Eu ma gandeam cat de multe s-au schimbat la mine si (inclusiv eu ca persoana m-am maturizat de atunci), comparativ cu ei. In afara faptului ca al’ mic a crescut, parca ii revedeam acum 5 ani in magazin. Tare frumosi.

  4. crinutza February 6, 2013 - 10:29 Reply

    Foarte frumos. Un copil norocos si niste parinti super, la care unii pot doar visa :).

    • Oana February 6, 2013 - 14:23 Reply

      Daca ar avea si alti copii asa parinti, ar fi minunat.

  5. Cris-Mary February 6, 2013 - 16:17 Reply

    Minunata poveste, una buna de spus oricarei ”mame” care uita ce inseamna sa fie mama!

    • Oana February 6, 2013 - 16:19 Reply

      Asta ma gandesc si eu, ca o mama absolut obisnuita (adica de copil fara vreo problema majora de sanatate) ar trebui sa fie fericita si bucuroasa de acest noroc. Si sa-i arate tot timpul copilului ei ce important e. Si iubit.

  6. roberts February 6, 2013 - 20:43 Reply

    mai rar asa parinti, o admir pentru calmul si dedicatia ei. copilul este tare norocos.

    • Oana February 6, 2013 - 22:30 Reply

      Intr-adevar, e un copil tare norocos, is convinsa.

  7. Andra February 6, 2013 - 21:59 Reply

    O poveste cu adevarat emotionanta. Cu totii ar trebui sa invatam de la astfel de oameni. Si cred ca prima lectie ar trebui sa fie sa nu luam lucrurile de-a gata. Sa ne pretuim sanatatea si familia pentru ca sunt cele mai importante bogatii ale noastre.

  8. vienela February 8, 2013 - 08:39 Reply

    Mi s-a facut pielea de gaina!!! Acum o compar pe aceasta mama frumoasa cu una care mi-a atras atentia in troleibuz intr-o zi. Avea un copil de vreo 5-6 ani in carucior, care nici macar nu putea pronunta clar cuvintele. Tot drumul a tipat la el, l-a certat, l-a jignit si l-a speriat. Intr-un final am rabufnit… I-am spus cam ce cred eu despre asemenea parinti si despre un asemenea comportament. Dupa mine, tot troleul i-a sarit in cap. :))
    Nu stiu daca a fost prea bine pentru copil, dar sper sa fi inteles mama ceva.

    • Oana February 8, 2013 - 09:21 Reply

      Poate a bagat la cap totusi.

Leave a Reply