Ce să (nu) faci la nunta ta
Dacă vrei să fii mireasă sau mire, ascultă-mă. Pe bune, nu te prosti și citește cu atenție ceea ce am de zis. Mai ales dacă îți faci nunta pentru bani. Că-n cazul ăsta ar trebui să o iei ca pe o afacere, unde clientul e stăpânul. Nu-s eu adepta nunții-afacere, dar văd că mulți îs, așa că din experiența mea, a prietenilor, colegilor și celor apropiați mie am compilat un mic îndreptar de nunți, valabil mai ales pentru nuntă în Timișoara, că pe aici s-au întâmplat treburile care ne-au dat nouă mari bătăi de cap.
So, the magic rules pentru o nuntă cu stil (sau mai bine zis regulile minime de bun simț, că n-are legătură cu stilul ce-am scris decât dacă acum ai coborât din copac):
- Fă cunoștință cu invitații de dinainte. Ar fi bine să mergi să le duci invitațiile de nuntă personal pe cât se poate ca să ții minte toți unchii, toate mătușile și toți Gigeii și Ilenuțele.
- Alege un restaurant decent, cu mâncare bună, asta dacă nu-ți permiți o nuntă de lux. Invitații care primesc salata în castroane de plastic colorate (genul în care dau ai mei mâncare la pisică) nu-s niște invitați fericiți.
- Asigură-te că sala e curățică și elegantă. Dacă ai un colț plin de trollere, dosare, haine și alte mizerii, o să-ți strice feng-shui-ul financiar.
- Stai cu mireasa/ mirele. Măcar de formă, dacă tot e nunta voastră.
- Dacă vei fi furat(ă), asigură-te că partenerul e interesat să te recupereze. Altfel, te faci de râs și te și enervezi.
- Nu lăsa muzica să urle. Invitații ar trebui să poată vorbi între ei că nu-s într-un club de noapte și nici la bordel.
- Dacă tot plătești un DJ, menționează-i vă ”Vara nu dorm” nu trebuie să apară de 5 ori în playlist. Less is more, da? Altfel pui radio Zu și te-ai scos.
- Nu înghesui invitații ca sardinele-n conservă. Dacă tanti Vasilica din deal vrea la budă și pentru asta ridică 10 oameni de pe scaune, nu-i OK. O să scoată bani din plic. :D
- Nu-i forța pe invitați să danseze pe manele. O să te blesteme. În afară de tantiile ca asta
- Nu te îmbăta ca un porc/ o scroafă. Dai în penibil.
- Nu-ți da ochii peste cap când vorbești cu invitații și nu le vorbi de sus. O să-ți scoată bani din plic, repet!
- Nu le scoate invitaților ochii cu costurile nunții.
- Nu te apuca să cânti melodii populare penibile cu nașul care i-o trage finei la birtul din sat. Cântă-le sub duș după petrecerea de nuntă sau înainte.
Dacă mi se mai plâng mulți de nunțile de vara asta (și-s mari șanse), revin! ;-)
Sfânta treime a machiajului minimal
Eu nu prea mă machiez. Cei (cele) din jurul meu zic că eu nu mă machiez deloc, eu zic că ba da, așa un pic. Pentru că am și eu 3 produse pe care le folosesc atunci când (nu) mă machiez:
- rimel;
- blush;
- balsam/ruj/gloss.
Eu dacă am de ales între a dormi și a mă machia, well… cred că ați ghicit ce aleg, nu?
De asta m-a amuzat reclama de mai jos, pentru că mă identific cu tipa, care e și ea un fel de Speedy Gonzales (și are și câine, no :D):
Deci zic eu că-i destul de mișto că Avon că nu promovează gagici cu machiaj super încărcat, ci fete naturale, care se evidențiază prin acel ceva.
Probabil nu-i toată lumea de acord cu mine și n-aș vrea să leșine vreo bloggeriță de beauty (deși nu-s sigură că mă citește vreuna :D), dar eu zic că pentru toată-ziua-bună-ziua un machiaj de 5 minute e ideal. Nu se întinde urât, nu curge și scoate în evidență frumos trăsăturile.
Iar eu, vara mai ales (și toamna, iarna ȘI primăvara), mă simt cel mai bine machiată simplu. Știu că toate-s la locul lor, că tenul meu arată bine, pentru că e îngrijit și că oricum arăt mai odihnită și am ochi mai frumoși dacă dorm 60 de minute în loc să mă machiez în alea 60 minute.
Deci, fetelor, mai multă atenție sfintei treimi a machiajului (rimel/blush/balsam de buze), odihnei și îngrijirii.Cred că nu există truc mai bun pentru piele frumoasă și pentru încredere.
Despre nimic și de toate
Știți cum e și cu Seinfeld, serialul ăla despre nimic?
Așa și cu mine. S-au adunat o grămadă de chestii de care vreau să povestesc, începând de la machiaj, terminând cu Garfield, pisoiul musafir, despre cum am revenit la a scrie de pe laptop și multe, multe altele.
Și eu, care credeam că nu voi scrie niciodată o postare despre cum vroiam să scriu altă postare interesantă, o fac. Mea culpa. Am fost destul de ocupată în ultimele zile și am ajuns să mă ocup de blog mai greu, mai ales că fără laptop mi-e peste mână.
Pe deasupra, am și reușit să-mi șterg agenda telefonică. Aproape toate contactele. Mi-au rămas 13 :)). Nici măcar numărul mamei mele nu l-am avut, ca să o sun de dimineață de ziua ei. Și tot de ziua ei, nu și-a primit cadoul nici acum, pentru că e într-un colet care se pare că nu știe drumul spre Timișoara.
Mai un pic și vă zic de aventura Garfieldiană, cu cel mai frumos pisoi. Și de alte chestii faine, unele de cumpărat, altele nu (dragostea de pisică-i gratis!).
Până atunci, și eu ca persoana care a gândit propoziția din poză: WTF?
P.S. Măcar îs cu 8 cărți înainte în reading challenge, lăuda-m-aș! :)
Copil mic şi sensibil?
Aka ce fac părinţii un bebeluş care e speriat din fire şi plânge din orice. 3 idei inspirate de o mămică lipsită de idei sau empatie.
Se dă: un bebeluş timid, sperios, sensibil, care plânge din aproape orice şi nu ştie să stea decât cu mama lui şi o mamă care doreşte să repare situaţia (cu tatăl care n-are timp de prostii şi zice da la orice propune mama, fără să ciulească urechile).
Poate o să vă amuzaţi, dar 90% din ce scriu de suprapune cu realitatea. Deci, ce fac părinţii cu bebeluşul?
1. Îl duc la biserică. Un loc înghesuit, cu mirosuri multe, cu babe trăgătoare de obraji pufoşi şi cu bărbaţi cu voci severe care cântă încontinuu.
Rezultat: bebele plânge cât ţine slujba, mama transpiră şi se umple de nervi şi babele zic că-i posedat după ce l-au ascultat urlând toată slujba.
2. Îl duc în Grecia, să aibă şi el vacanţă în străinătate. Cu autocarul, doar 20 de ore pe drum. 50 de oameni noi, înghesuială, mirosuri, plictiseală. Urlă 75% din drum copilul, 25% părinţii când se ceartă. Ceilalţi turişti vor să îi dea pe părinţi jos şi să-i lase într-o pădure şi să pună bandă izolatoare pe gura copilului. Noroc că nu e legal. Pentru ambele tabere.
Rezultat: un concediu ratat, un bebe care a urlat aproape non-stop, părinţi care se întorc frustraţi şi zeci de turişti nemulţumiţi.
3. Îl ţin doar între adulţi. Să se obişnuiască cu oamenii. În plus, copiii mici îs răi şi-l pocnesc şi-i iau jucăriile. O să aibă timp de copii când începe şcoala.
Rezultat: bebeluşul urlă cât îl ţin plămânii când se vede între alţii de aceiaşi mărime ca el.
După ore întregi de auzit copil mic şi urlător în bloc (o săptămână în vizită la o mătuşă pe care evident nu cunoaşte şi e speriat…!) nu mai am nervi şi nu mă mai mir când îi văd pe părinţi că-şi aruncă priviri urâte şi latră unul la altul. Până la următoarea revedere (şi stat la o poveste) cu ei, le doresc multă răbdare, deşi nu cred că citesc aici.
Comerciantul român şi banii
Românii nu ştiu să aprecieze valoarea banilor, asta mi-e clar. La cumpărături, fie mă trezesc că vor să mi-i ia cu forţa, fie că nu vor să mi-i ia deloc. Să vă povestesc două faze, ambele întâmplate în mai puţin de o săptămână.
Faza 1 – Vrei, nu vrei, plăteşti!
Merg să-mi iau bilete de tramvai, 4 la 2 lei bucata. Dau o bancnotă de 10 lei, aştept biletele şi banii. Tanti îmi întinde 4 bilete şi o moacă acră. Mă uit la ele, bilete de express, la 2,5 lei bucata.
- Bilete de tramvai vreau, vă rog.
- Dar îs bune şi astea.
- Dar eu vreau bilete de tramvai.
- Dar poţi să le faci şi în tramvai.
- Nu. Vreau bilete de tramvai cu 2 lei bucata. Aveţi sau nu?
- Nu.
- Bun, atunci daţi-mi banii înapoi, că nu arunc 2 lei aiurea că nu aveţi ce-mi trebuie mie.
S-a ofticat. Numai bine, ştiu să nu mai calc pe la ea, că-i nesimţită şi-şi permite cam multe pe banii mei. Nu e vorba de sumă, ci de principiu. Urât obicei.
Faza 2 – Dacă vrei să plăteşti, mai şi munceşti.
Mi se strică încărcătorul de la laptop, relativ proaspăt ieşit din garanţie. Dau pe Facebook, dau pe Twitter, n-are nimeni să-mi vândă unul. Îmi zice o prietenă să merg în Flavia, că găsesc acolo (Flavia e piaţa noastră de… de toate, de la parfumuri furate de dincolo până la chiloţi purtaţi). Mă duc în Flavia, găsesc 4 oameni cu încărcătoare de la laptop. Din 4, unul nu avea ce-mi trebuia mie iar cu ceilalţi am avut următorul dialog, mai mult sau mai puţin identic.
- Încărcător pentru laptop HP Compaq nx6310 aveţi?
- Nu ştiu.
- …?
- Caută!!!
- Poftim?
- Caută că eu nu ştiu la ce-s bune astea.
- Eu să plătesc şi să şi caut în grămadă? Păi şi dacă nu mă pricep, nu pot să cumpăr.
- Păi caută că-s multe, de unde să ştiu eu?
- Nu mă pricep. Eu am vrut să vă dau banii, dar dacă nu ştiţi să vă vindeţi marfa…
Una a şi stricat după mine că-s o putoare albă or something că nu vreau să caut. Vă las să-i ghiciţi etnia din moment ce a ţinut să specifice culoarea pielii mele. :D
Acuma-s conştientă şi eu că într-o piaţă de vechituri nu-s toţi profesori, dar nici nu ştiu cum să facă să-şi vândă marfa. Puteau să ceară să vadă încărcătorul meu cum arată, să mă ajute să caut, etc. Dar nu… era mai uşor de stat cu mâinile-n sân.
