Sigur v-aţi lovit de problema asta – vin prietenii la voi şi fumează ca turcii. 

Noi ne-am propus ca după ce ne mutăm să nu lăsăm pe nimeni să fumeze în casă (hă, hă, ce naivi suntem). Eu nu fumez, dar Alex da şi am avut planuri mari odată cu mutatul. S-au risipit mai repede ca fumul de la prima ţigară fumată acolo.

După ce am comis-o, noi oricum nu ne-am dat seama de gravitatea faptului, amândoi alergici, amîndoi cu nasul înfundat am fi trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe în miros de ţigări. Totul a fost ok până a venit tata acolo. El, cu nasul lui de fost fumător ne-a anunţat că… pute şi trebuie să luăm măsuri. Noi oricum aerisisem aşa că nu prea ştiam ce să mai fac, aşa că am aerisit iar :D.

Aerisirile mele şi atât au fost lipsite de orice rezultat, aşa că mi-a venit ideea să ard beţe parfumate (da, alea de fac aerul înecăcios şi parfumat puternic) pe unde s-a fumat. Am ars, mi-a displăcut total cum a rămas după beţe aerul îmbâcsit aşa că am aerisit iar et voila! Am chemat “inspectorul şef” şi a confirmat că metoda a funcţionat.

Am observat o chestie – copiii spun întotdeauna sincer ce vor să se facă atunci când vor creşte, adulţii toţi visează la top management deşi ei au cele mai ciudate joburi.

Aţi auzit copii zicând că vor să se facă muncitori “ca mama” sau gunoieri? Sau care să îşi dorească să vândă flori la piaţă sau cărţi la librărie? Eu da. Şi sunt aşa drăguţi şi inocenţi în dorinţele lor.

Până ajung nişte tineri leneşi, dar cu potenţial, care fac tot felul de facultăţi obscure şi visează că primul job le va aduce şi primul cec de 2000 de euro şi al naibii dacă ar lucra ca librari sau ca vânzători de pantofi să facă un pic de experienţă, că le-ar pica rangul.

Aştept cu interes ziua în care fetiţele vor declara zâmbind că vor să fie striperiţe şi băieţii patroni de bordel.

 Nu cred că suntem foarte departe (asta îmi spune instinctul când studiez “societatea”).

Am o problemă. Cred că destul de curând, iubitul meu o să mă dea afară din casă. 

Asta am realizat astăzi, citind despre diversele ticuri care le au oamenii. Deşi nu-mi pocnesc degetele, nu îmi trec non stop degetele prin păr, nu dau din picioare într-un ritm sâcâitor, am căpătat reacţii pavloviene de astă vară încoace. Mai precis, de când a fost promoţia aia la Cola cu excursiile în Atlanta – trebuia să trimiţi un cod din dopul galben şi aveai şansa să câştigi o excursie în Atlanta. 

El, iubitul, s-a gândit odată să facă mişto de mine şi să mă întrebe dacă nu scrie în dop direct Atlanta. Aşa că a devenit un fel de inside joke, deşi ştiam treaba cu codul de trimis prin sms, tot glumeam că poate găsim dopul cu Atlanta. Şi de la dopurile galbene fără Atlanta, am trecut la cele galbene cu Atlanta imaginară, apoi la cele roşii simple de Cola şi încet-încet, am ajuns în luna octombrie a anului de graţie 2011 să-l întreb pe prietenul meu dacă mergem în Atlanta de câte ori văd un dop. Cred că deja are impresia că locuieşte cu câinele lui Pavlov.

Deşi Atlanta nu e neapărat pe my wishlist, nu aş spune nu unei excursii acolo, deoarece am curiozităţi legate de Olimpiada de acolo şi de scena cu arderea oraşului din “Gone with the wind”.

Ce locuri nu foarte promovate v-ar plăcea să vizitaţi? Ce v-a inspirat? Dopul de Cola, dopul de Cola!!!