O să vă zic azi cine primește cărțile cu eroul Sherlock (apropo, abia aștept filmul nr. 2 :D) după ce dorm și eu ca oamenii :).

Vreau să mă laud că-s om harnic și o să scriu și o postare despre ce descoperiri în domeniul curățeniei am făcut, să nu-mi repete și alții greșelile.

De asemenea țin să mă laud că acum o oră am terminat de montat patul din dormitor (dragi vecini, dacă mă citiți, aia care a scăpat o chestie grea de fier pe parchet și a zis apoi Ups, juuuuuuuuuuuuuur că nu eram eu!).

Și pentru că-i weekend și eu ieri, adică alaltăieri m-am întâlnit cu vară-mea și ne-am amintit ce tâmpenii făceam noi, azi mi-am amintit eu (singură) ce plănuiam să-i facem noi în urmă cu câțiva ani unei cunoștințe enervante care s-a autoinvitat în vizită (și care se dorea a fi scoasă ”în lume”), vizită pe care noi doream să i-o scurtăm și să ne asigurăm că e prima și ultima. Am vrut să scriu aici, dar nu se știe când vine și e bine să țin planul secret, right? :P

Dar îs fată faină și vă dau alte câteva idei prin care scăpați rapid de musafiri nedoriți:

- vorbiți non stop de față cu el/ea cu un prieten imaginar la care să-i cereți părerea pentru tot ce faceți;

- dacă el/ea are o părere despre ceva, prietenul imaginar va avea grijă să-i desfințeze teoriile;

- cântați – mult și tare, cât mai multe genuri, nu vă trebe voce pentru asta;

- dacă se apropie, trebuie atenționat/ă că vă invadează spațiul personal. Atenționare se va face prin urlete disperate;

- opriți-vă brusc pe stradă și rugați-vă zeului ploii cu voce tare și cu multă patimă;

- vorbiți în rime sau dați-i înainte cu citate biblice, cum vă place.

Ar mai fi și altele, dar mi-e frică să nu mă ia cineva mult prea în serios și să fiu citată în vreun proces. Încă nu am avut curajul să pun nebunii din-astea în practică, de obicei scap altfel de oamenii nedoriți, mai diplomat :).

Azi am fost harnică și am zis că dacă tot mă pregătesc de mutare trebuie să execut o ordine generală la mine în birou, să nu car toate rahaturile după mine. Nu vreți să vă zic câți saci de ”gunoi” aka ”lucruri pe care le ținem că nu știm când ne trebe” am strâns dintr-un birou relativ micuț. DOI!!! Doi saci mari plini cu toate prostiile, de la pungi de cadouri, pungi de pungi, pungi de hârtie, dosare, dosărele, folii, bonuri, cursuri din facultate, caiete din facultate, creme expirate de când lumea și pământu’, medicamente expirate de ani buni, cutii de chibrite (ale piromanului ascuns din mine, oare?), sticluțe cu ulei de aromoterapie (e nevoie să precizez că erau expirate?), jucării de la kindere, brelocuri vechi, câțiva lei în mărunțis pus bine, niște suveniruri cumpărate pentru nu știm cine dintr-o vacanță de acum 2 ani, pe care clar am uitat să le și dăm și caiete, multe caiete, foi, multe foi albe și foi pentru pus în caiete mecanice, cu pătrățele, dictando, și mici și mari.

Ah, și minim 6 brichete pentru fumătorul wannabe care o fi în mine. Și câte și mai câte…

Ideea e că în toate familiile există oameni de genul ăsta, care strâng de toate, la mine specia asta se strângători vine pe linie maternă – bunică-mea strânge absolut de toate (taică-miu ține morțis să facă mișto de mine cu chestia asta de fiecare dată când fac curățenie, aștept cu nerăbdare dimineața să vadă sacii…), maică-mea (adică fi-sa) strânge borcane și cutii de tot felul, p

ungi, plăsuțe și alte cele și eu strâng amintiri și sentimentalisme, o să vă povestesc odată de cutia mea de minuni pe care o păstrez :D.

De o zână a curățeniei.

De una a ordinii/ ordinei (de 5 minute mă gândesc cum e corect și nu reușesc să-mi dau seama la ora asta).

De una a mutării catrafuselor dintr-un loc în altul fără deranj.

De una a mutării mobilelor la locul lor ca prin farmec.

Și aș mai vrea să fie cumpărăturile făcute și totul pus la punct.

Și mâncare caldă. 

Și totul să fie cozy și frumos și să dorm liniștită.

Am terminat de citit cartea asta și am rămas cu un mare semn de întrebare – ce o fi avut autoarea cu începutul și cu sfârșitul? Atât primele aproape 100 de pagini, cât și ultimele 100 efectiv m-au băgat în ceață!
Începe ciudat, cu o idee pe care nu o mai continuă (despre ea care stă fără să fie văzută printre personaje și le dă nume și își închipuie povestea lor fără a le înțelege limba) și se termină la fel de ciudat, cu un final extrem de previzibil și cu un discurs lung și enervant al unui om, care mie mi se părea un bețiv care sughite printre vorbe.
În weekend m-a prins bine de tot lectura și după ce am ajuns la partea interesantă și până să mă apropii de final, cartea mi s-a părut excelentă.

Introducerea mi se pare ciudato-dezordonată, dar apoi aflăm mai multe detalii despre Maryna, o actriță faimoasă din Polonia și oamenii care o înconjoară. Sătulă de viața din Polonia, hotărăște plecarea în America pentru a trăi într-un falanster. Dacă nu vreți să știți mai mult nu selectați bucata următoare de text. Evident că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și traiul la o fermă nu este tocmai cel mai bun și relaxant mediu pentru o mare actriță și anturajul ei. Cei din jur încep să cedeze și fie se întorc la viața lor din Polonia, fie se alătură unei secte ciudate, fie devin gay și îți reprimă pornirile (asta cu soțul gay mi s-a părut o altă idee începută și neterminată). Între timp, Maryna realizează că menirea ei e totuși teatrul și se întoarce la marea dragoste unde – tipiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiic american, totul îi merge extrem de bine, e primită excelent pe scenele americane și are parte numai de critici bune. Pe ultimele 100 de pagini nu am citit decât bla-bla-uri despre cât de talentată e ea, ce review-uri excelente și minunate și ce succes fulminant are fermecătoarea poloneză în țara de adopție, unde chiar și ea devine din Maryna – Marina și fiul ei din Piotr – Peter. Și despre câteva partide de sex încinse cu amantul de care totuși se desparte.
Ultimele pagini efectiv m-au chinuit, mi s-au părut fără sens, perorația unui mare și faimos actor într-un așa zis dialog cu Maryna.

Tare mult mi-a plăcut descrierea vieții americane de la mijlocul secolului XIX, cu un farmec și o candoare aparte, aproape m-am îndrăgostit de acea Californie timpurie, păcat că nu s-a continuat cu genul ăsta de descrieri și povestiri ale vieții de atunci și s-a suprainsistat pe viața de scenă.

Am terminat cartea cu sentimentul că îi lipsește continuarea pentru că are câteva idei importante (prostituata la care se gândește Ryszard, instinctele gay ale lui Bogdan, plecarea lui Peter la internat, plecarea lui Cyprian și a Danutei la Edenica, fotografia de care-și aminteau peste ani etc) , începute și lăsate-n aer, chestie care m-a dezamăgit pentru că eram pregătită să o recomand cu căldură. A fost o lectură interesantă, care m-a ținut aproximativ 50% din timp în priză, dar mi s-a părut super ciudată abordarea scriitoarei.

Ați citit ceva de Susan Sontag? Păreri? Pro sau contra, nu contează.
Recomandați ceva anume din colecția Cotidianul?