Inepțiile mele

Baby, there is nothing like the summertime!

Da, nimic ca vara. Numa’ bună să ieșim în lume și la terase și să căpătăm o culoarea închisă la piele și un bronz sănătos. Chiar așa sănătos să fie?
Hmmm, deschid discuția pentru ca de ceva vreme îs în pragul unei certe pe tema asta cu cineva din familie, o domnișoară de 20 de anișori :). Mai precis, eu îi tot explic că nu-i bine să stea ore întregi în soare puternic fără niciun fel de cremă de protecție, ea nu și nu, că așa a făcut și mama, deh fiecare cu argumentele ei :). 
Eu oricum îs fixată pe problema asta din motive foarte bune, în copilărie am avut niște pete de psoriazis – eram albă pe frunte, spate și pe genunchi și ai mei m-au plimbat la doctori până s-or dus (petele). De asemenea, am o pata mică și perfect rotundă, albă în mijlocul spatelui – vitiligo, ceva ce avem eu și defunctul meu amic Michael Jackson in comun :). Când mă bronzez, ea rămâne acolo pe post de reminder. De parcă n-ar fi destul, am și o tonă de alunițe, efectiv îs plină și am avut și două cu risc de… chestii nașpa pentru care m-am dus la doctoriță și le-am scos frumos, că erau și prost plasate (tot timpul se frecau de bretelele de la sutien) și dacă le rupeam ajungeam la chestiile alea nașpa. Acuma nu mai am nici un stres și nici urmă de ele, muncă de artist a fost pe spatele meu :).
Ideea e că dintotdeauna am avut grijă și am fost conștientă și am încercat să spun și altora că nu-i de joacă treaba cu cancerul de piele și azi m-a lovit din nou când am văzut filmuțul ăsta, numit ”Dear 16 year old me”
făcut în memoria lui David Cornfield care a murit de cancer de piele la 31 de ani, povestea lui se poate citi aici.
Și dacă tot am blog și știu că nu latru la lună, scriu și aici câteva date, sigur la un moment dat vor fi de folos cuiva:
  • cancerul de piele apare din cauza arsurilor severe din copilărie, din cauza expunerii prelungite la soare de-a lungul timpului și din cauza utilizării solarelor, de asemenea poate apărea din cauza expunerii repetate la raze x, diverse chimicale sau substanțe radioactive (sau de la alunițele cu probleme de care ziceam);
  • cancerul de piele este cel mai frecvent tip de cancer; 
  • dacă nu este depistat din timp, șansele de a supraviețui mai mult de 5 ani de la diagnostic sunt sub 10%; 
  • cancerul de piele apare mai degrabă la persoanele cu ten deschis la culoare și sensibil (note to myself);
  • în Statele Unite sunt diagnosticate anual peste 3,5 milioane de cazuri de astfel de cancer;
  • în Europa cei mai afectați sunt copiii de până în 14 ani și adolescenții care au între 15 și 19 ani;
  • în Regatul Unit al Marii Britanii numărul de cazuri de cancer la adolescenți a crescut de 4 ori (!!!) în 1997 față de 1978;
  • cremele cu diverși factori de protecție protejează doar împotriva razelor UVB, nu și împotriva UVA care sunt cele mai periculoase. 
Evident, orice am face, nu putem fi 100% siguri că nu o să facem genul ăsta de cancer (ce morbidă-s azi). Dar putem să nu ne expunem la soare între orele interzise, să folosim creme de protecție, să folosim îmbrăcăminte adecvată, prin care piele să respire. 
Cei cu alunițe care oricum nu se expun la soare au la dispoziție regula ABCDE prin care sunt învățați să recunoască schimbările periculoase:
A symmetry — asimetrie, când marginile aluniței sunt asimetrice;
B order — margine, când e ca o imagine blurată sau se extinde;
C olor — culoare, când își schimbă culoarea;
D iameter — diametru, dacă e mai mare de 0,6 cm;
E levation — se referă la cât de ridicată e alunița în raport cu pielea din jur, mai ales că nu ar trebui să mai crească.
În caz de absolut orice schimbări, trebuie mers urgent la un medic dermatolog. 
Știu că postarea asta e aproape nimic, dar se găsesc tone de informații pe internet și e păcat să nu profităm de ele și să nu ne ferim de ceva atât de periculos. Și o chestie care mi-a plăcut la nebunie din filmuleț – ”Your skin is like an elephant, it never forgets”. 
Voi aveți probleme cu statul la soare? Sau cu alunițele? Sau aveți printre apropiați oameni care se expun fără nicio grijă? Daca da, le spuneți?

Și o rugăminte, daca v-a plăcut postarea și aveți facebook dați like (sub postare, in stânga e butonul), așa poate mai văd și alții postarea și filmulețul și mai trezim interes. Mulțumesc. 

Eu i-am zis de zeci de ori ei și nu i-am zis doar ei. Ea îmi vine cu un singur ”argument”, eu citesc și mă informez. De asta îs curioasă cum procedează și alții. Dacă aș știi măcar că a pus mâna pe mouse și taste și a căutat și știe ce vorbește și totuși își riscă pielea (la propriu) nu aș toca-o la cap, dar îmi fac griji. Și știu că-s enervantă, but I can’t helpt it :D.

Câți ani ai?

Grea întrebare, cel puțin pentru mine. Știu că sună ciudat, dar cam de când a început să conteze vârsta, eu am tot dat-o în bară cu răspunsul la întrebarea asta banală (măcar știu cum mă cheamă *insert ”Nu zi hop până n-ai sărit pârleazul” joke here*!).
Totul a început pe la 14 ani când în diverse situații eram întrebată câți ani am și eu răspundeam ca o mândră posesoare de buletin ce eram: paișșșșșșșșșpe!!! Urmarea: hohote de râs, cu spasme și lacrimi. ”Tu buletin?” și hi hi hi, ha ha ha…
Înspre 18 ani situația s-a schimbat și nimeni nu mai râdea când auzea că am buletin. Până la fatidica zi în care am făcut 18 ani care a fost urmată de diverse intrări ratate în cluburi, arătări cu degetul și ”Tu majoră?” și ha ha ha și hi hi hi… (Pe la 22 de ani s-a oprit hazul ăsta general, devenise credibil.)
La 21 de ani m-am dus la dentist. Tânăr, simpatic, vorbăreț, glumeț. Mă întreabă câți ani am și candid răspund dând din gene: nouășpe! Nu știu ce i s-o fi părul ciudat, dar în orice caz, a repetat – ”Câți?” și atunci mi-a picat fisa… douășunu (pe un ton stins). Nu a zis nimic, a zâmbit și de atunci mă recunoaște și la telefon :).
În ultimele luni am o altă problemă, tot timpul mă gândesc că sunt in my twenties și dacă cineva mă întreabă câți ani am zic candid: douăzeci. 
Defapt, anul ăsta, aproape de sfârșit, deci mai este (da?????) fac 24. Douășpatru. Trebuie să rețin, e anul în care am început să scriu cu diacritice pe blog :D.
Și acum întrebare – mai stă cineva să se gândească atunci când aude întrebarea legată de vârstă sau eu îs singura cu probleme? :)) 
Până pe la 18 ani m-am jenat că toți credeau că-s mai mică, acuma-n schimb mi-s tare mândră de asta. Mai bine să am 24 și să par de 18 în loc de 30, nu? 

P.S. La mulți ani, Mayer! Mai 364 de zile până la ziua ta :). 


Cum sa mai pierdem timpul?

O noua postare din seria “how to”, de data asta o sa zic ce fac eu cand am timp de pierdut si vreau sa stau cu ochii-n laptop  va recomad ceva esential pentru o viata fericita – serialele vazute pe net. Eu ma uit la:
  • Grey’s Anatomy – imi place la nebunie! Cum salveaza ei vieti, cum se iubesc, cum se cearta. Imi place muzica din film. Imi place Mc Steamy si vocea lui, aaaaaaaaah!!! Imi place relatia dintre Meredith si Derek, imi place casatoria lor post-it-ista si imi place ca povestea lor nu a inceput in stilul clasic. Imi place tare mult cum joaca Sandra Oh si imi place tare mult Callie si povestea ei de dragoste cu Arizona. Ce mi s-a parut tras de par? Ca aproape toti doctorii din film au fost la un moment dat pe moarte si au fost salvati in ultimul moment, ca-n filme :D.  
  • Criminal Minds – numa’ bun de vazut in doi, daca m-as uita singura as fi traumatizata si daca m-as uita in grup as rade cu lacrimi ca asa reactionez eu la chestiile astea daca ma uit cu mai multi :D. E vorba de o echi FBI de analiza comportamentala care prinde criminali in serie. Cand am inceput sa ma uit imi doream sa devin profiler, intre timp am aflat ca in Romania nu prea-s serial killers si m-as plictisi. Personajele mele preferate sunt Reid – un mic geniu si Morgan care relationeaza foarte dragut cu Garcia, o nerd simpatica foc care desface itele IT si afla tot ce poate folosindu-se de sfantul internet. Ce mi se pare tras de par? Ca rezolva cazurile ultra rapid. 
  • Modern Family – mi se pare serialul de comedie al momentului. Nu ma asteptam sa ii iasa o figura buna lui Ed O’Neill si in alt serial de comedie in afara de Married with children/ Familia Bundy, dar i-a iesit. Serialul prezinta viata a 3 familii dintr-un clan, un el mai in varsta casatorit cu o emigranta columbiana si copilul ei, fiul lui impreuna cu iubitul lui si fetita lor si fiica lui cu sotul ei si cei trei copii scapati de sub control. Sofia Vergara e super in rolul asta si ilustreaza foarte funny comportamentul columbienilor. Pana acum, dupa ce am vazut doua serii si stau pe sec pana la toamna, nu am absolut nimic rau de zis :).
  • How I Met Your Mother – se bazeaza pe reteta Friends, zic eu, cu aventurile unui grup de prieteni, unul din ei cautand femeia ideala, mama copiilor lui carora le vorbeste la aproape fiecare inceput de episod, in anul 2030 si ceva. Serialul e super funny, a venit cu o gramada de chestii noi si personajul Barney e legen – wait for it – dary!!! Ce mi se pare tras de par? Dupa 6 sezoane inca nu a gasit-o EL pe EA si deja incep sa cred ca o sa faca un twist si cu copiii la care le vorbeste la fiecare inceput de episod ca la un moment dat nu o sa mai aiba sens varsta lor si n-am chef sa aud ca defapt is tocmai adoptati, in adolescenta! :)
  • Glee – copii de liceu care canta si cu asta am spus tot! Un fel de musical modern. Imi place tare mult dupa primele doua sezoane. Personajul meu preferat e Rachel, fata care-i scoate din minti pe toti :)), dar cea mai frumoasa mi se pare Quinn, e asa angelica si dulce.
  • Mad Men –  asta e efectiv frumos de vazut. Decoruri, costume – o nebunie. Si publicitate. Si oameni din anii ’60, comportamentul lor, bun de studiat si de tras concluzii. Si Cristina Hendricks, tipa care o joaca pe Joan, my girl crush!
  • Criminal Minds: Suspect Behaviour – abia a inceput, e ca si celalalt CM, puteau sa ii zica reloaded. Echipa din asta nu joaca atat de convingator, da’ totusi ma uit.
Ce am mai vazut:
  • Friends – serialul vietii. L-am vazut de doua ori si sigur o sa il mai vad de cateva ori in viata asta. Si in urmatoarele vieti cred ca o sa ma uit ca mi-a placut la nebunie! 
  • Seinfeld – si la asta sigur o sa ma mai uit. Cel mai reusit serial despre nimic :). 
  • Gossip girl – dupa 3 sezoane m-am enervat si nu m-am mai uitat… Outfituri care iti iau ochii si drama cat cuprinde, copii bogati si un milion de imbarligaturi care deja nu mai aveau sens. Bleah!
  • Lost – mi-a mancat 6 ani din viata. Nu mi-a venit sa cred ce sfarsit tampit a avut, sfarsit pe care producatorii l-au negat ani intregi. Trebuia sa ma prind dupa primele doua sezoane ca nu-i a buna cand am vazut ursi polari in padurea tropicala… Eram totusi indragostita de Sawyer si imi placea relatia ciudata dintre el si Kate.
  • Prison Break – dupa primele doua sezoane parca au luat-o de la inceput asa ca nu m-am mai uitat.
Cam atat deocamdata.
Pareri? Recomandari? 
foto

Personalizare la maxim

Cu postarea asta sper sa primesc si eu o invitatia la Starbucks Frappuccino® Private Class (unde banuiesc eu ca norocosii o sa invete chestii multe si interesante despre cafea) de pe deceblog ca-s fana cafea (si cani, dupa cum m-am laudat pe pagina Ineptiilor de pe facebook) in toate amestecurile posibile, numa’ simpla sa nu fie! :) Si mentionez ca era sa mor de ciuda cand am vazut concursul pe un blog al carui “stapan” era din Bucuresti si ma rugam sa se organizeze asa un concurs si in Timisoara.
 Ideea e sa ma laud cu personalizarile facute de mine, si cum mie-mi place sa personalizez tot ce prind, am cu ce sa ma laud! 
In primul rand, mania m-a apucat prin a sasea cand mi-am luat o cana pe care am lipit un abtibild (nu stiam eu atunci de incriptionari de cani, tricouri si alte cele) pe care am scris Oana – cana proprie si personala, ca sa ma asigur ca nu se mai atinge careva de ea prin casa si prin taberele pe unde ma trimiteau ai mei ca sa aiba si ei timp saracii sa se relaxeze.
In clasa a 12-a mi-am personalizat albumul cu un fel de postare offline (nu stiu cum sa ii zic) care ii intampina pe colegii mei alaturi de poza mea zambitoare :)). Postare in care eu ma vaitam ca nu stiu daca sa dau la Vest sau la Poli; in rest pana prin facultate am lasat-o moale, in afara cartilor pe care imi scriam numele si incercuiam paginile 28, 12 si 87 (data nasterii) nu am facut nimic iesit din comun.
Well, la 19 ani am primit cadou de la prieteni un mp3 la care ei i-au spus la misto “Traian” din cauza unei reclame radio Ipod (ceva cu “Traiane, ai pod?”). Si mp3-ul Traian a ramas. Si mi-am luat stick, ca aveam nevoie si ca sa nu se simta prost in comparatie cu Traian, i-am zis Gigel. La stickul unei prietene i-am zis Mirciulica, ca sa fie si ea intampinata de cineva cand introduce stickul in laptop :)).
In urma cu 3 ani l-am achizitionat pe George, dragutul de pe care tastez furioasa. Cand merge bine de tot, ii spun Georgel, nu e cazul acum… Chiar si George e personalizat cu un desktop frumos cu o imagine din Provence, locul despre care imi place sa citesc si unde sper sa ajung cat mai repede.
Cand o cunostinta m-a suparat prin minciunile spuse incontinuu, i-am dedicat o postare personalizata pe blog, inspirata din “Alice in Tara Minunilor”. La mine se poate citi “Antinogena in Tara Minciunilor”.
In plus, imi doresc sa calc pe urmele lui Beyonce care a ajuns in dictionar cu “bootylicious”. Eu propun “razgandac” – om care se razgandeste, “fob” – fabulous job, “gradinitisti” – copii de gradinita & forma de adresare “cainule” – evident pentru un caine (pentru ultimele doua, detalii aici). 
Ma voi opri prin a spune de Sherlock Holmes, noul meu mp3 (Traian a iesit la pensie) botezat asa pentru ca el e defapt marca… Watson :)). 
Nu doresc sa zic mai mult ca sa nu fiu luata de nebuna, ca de zis ar mai fi…
Sunt eu exagerata sau aveti si voi chestii super personalizate?
sursa foto 

Din vecini

Cum va intelegeti cu vecinii?
Hi, hi, am intrat direct in subiect si va rog sa raspundeti sincer si cu mana pe inima :D.
Pana una alta, zic eu de ai mei, am niste vecini, a tunat si i-a adunat, nu alta. Sper sa nu citeasca vreunul din ei blogul meu ca sigur ma trezesc in mijlocul unui scandal. De asta nu o sa zic nici care si cum e plasat in relatie cu apartamentul unde stau ei, nu vreau sa le cad victima in caz de ceva…
 
O doamna din bloc face sex zgomotos. Stiu ca toata lumea face sex zgomotos, da’ nu va imaginati cat de zgomotos e la ea. Daca s-ar fi sincronizat cu renovarile altor vecini, am fi auzit-o cu totii pe ea si nu burghiele lor, cam atata de zgomotos. Zgomotos cat sa-ti treaca prin cap sa ii bati la usa sa o intrebi daca se simte bine sau sa suni la politie de frica sa nu o violeze careva. In orice caz, ea se simte zgomotos de bine :-).
O alta doamna din bloc face troc cu chestii second – cumpara tone de haine, prosoape si lenjerii de pat, le spala si le intinde pe balustrada de pe casa scarii si pe oriunde mai prinde si apoi merge si le vinde si cumpara altele pe care le spala si le insira in bloc. E un cerc vicios si la noi in bloc e ca la tiganii cu cortul.
Alta doamna are un copil cu un somn extrem de sensibil. Ne suna si daca stam pur si simplu de vorba sa ne intrebe daca noi facem cumva galagie ca pruncul nu poate dormi. Cu ea am avut cateva meciuri ca nu pricepea ca avem si noi chestii de facut in casa, nu putem sa stam sa ne uitam la pereti ca sa-i doarma ei pruncul care la 5 dimineata are program de tipete de cateva luni incoace. Daca are impresia ca face cineva galagie, ia ceva si bate in teava. Is sigura ca pe zgomot de batut in teava doarme pruncul ca un ingeras.
Sotul ei in schimb e un libidinos, are niste priviri pline de bale cateodata de imi vine sa ii trag doua palme.
O alta doamna vorbeste mult si tare. Pana ajunge sa iasa din bloc toata lumea aude tot ce vorbeste cu sotul ei. Daca e vara, isi pregateste vinetele pe casa scarii (alea pentru pus iarna la congelator). 
Sotul ei este foarte… hmmm, infipt! Ia diverse decizii pentru asociatia de locatari si le implementeaza fara ca restul lumii sa fie intrebata sau anuntata. E certat cu aproximativ 95% din vecini :)).
Sa nu uitam de clan. Ma intreb daca in fiecare bloc exista asa ceva. Doua camere in care stau vreo 6 persoane. Parinti, copii, nepoti. Aia in varsta au joburi. Aia tineri nu, ca nu gasesc nimic potrivit de cativa ani incoace.
Sa nu uit nici de cocalarul care isi parcheaza masina fix in fata intrarii. Daca ai bebe si vrei sa iesi cu caruciorul, n-ai decat sa il ridici si sa faci o saritura demna de jocurile olimpice cu carucior si copil in el. Altfel, lasi caruciorul balta si pleci cu bebe in brate. Daca vrei sa aduci mobila noua, n-ai decat sa te intelegi cu un prieten sa stea dupa masina si sa i-o arunci pe bucati si el sa o bage in scara.
Trebuie sa recunosc, un loc mai potrivit pentru a parca o Dacie de varsta mea nu este in Timisoara.
Evident, am si vecini normali la cap si de treaba, problema e ca unii au murit si altii au plecat din tara…
foto 

« Previous Entries

Powered by Wordpress | Designed by Elegant Themes