Cum NU am invatat eu limba franceza

Nu stiu daca mi-am dorit dintotdeauna sa o invat. Ba nu, in timp ce scriam mi-am dat seama ca eu vroiam sa invat germana si ca la germana era profa Yvette (nume pe care il consideram atunci german pentru ca ea era nemtoaica si apoi am crezut ca e maghiar pentru ca am cunoscut o Yvette unguroaica – pana m-a trezit o prietena la realitate si mi-a zis ca e francez) in clasa a 5-a si ca era tanara si simpatica si stia sa se ocupe fain de noi. Doar ca in prima zi din a 6-a am avut surpriza sa aflam ca am optat degeaba pentru germana, ca tot la franceza am ajuns si cu handicap de 1 an fata de cei care au ales-o din start. Nu-i nimic, profa era si ea de treaba – ne aducea imagini, vorbea frumos, bland, totul ok. Pana in a 7-a cand am avut surpriza sa se prezinte alta la ora – cu ea am invatat gramatica – multa si robotzeshe – adica stiam sa conjug o gramada de verbe (si totusi singurul ramas in mintea mea este “manger” – oare ce spune asta despre mine? :))) si am invatat cum sa bati campii cu gratie (a fost un exemplu pentru mine care o comit des) trecand rapid prin N subiecte fara nicio legatura – gen fiu destept-polonic-vrei sa fii miliardar? Mie mi-a placut de ea chiar si asa, dar nu e ea the cherry on top!

The cherry on top a inceput odata cu “Francais d’affaires” – totul parea ok pana cand profa ne-a spus ca e o femeie pasionala – careia ii place sa faca dragoste (nimic rau in asta, dar puteam sa traiesc foarte bine fara sa aud asta de la ea). Si femeia pasionala mi-a gasit un nick-name (ma rog, a bunch of them) – lumina divina, crema scolii, lumina din intuneric etc – get the point pentru ca am luat si eu un amarat de premiu special la olimpiada judeteana de romana. Asta nu e tot :)). Era convinsa ca o sa ajung la olimpiada de romana pe univers si o sa iau locul 1! And the beat goes on… domnisoara (imi pot inchipui putinii mei cititori mustacind) avea o deosebita placere de a imbina stilul elegant cu cel sport – pentru ca un taior nu poate fi scos in evidenta decat de niste adidasi, nu-i asa? Sau – bluza tricotata cu gaurele + fusta descheiata :)) (less is more…). Nu are rost sa discut de ce ea era asa o trend setterita, important nu e stilul vestimentar ci intelepciunea de care a dat dovada in 4 ani de zile :). As putea sa o transform in eroina de roman, and that’s not all…

The cherry on top of the cherry from the top – in clasa a 12-a aveam in clasa o… gaura in parchet. O gaura in parchet ca oricare alta gaura in parchet, facuta de o turma de adolescenti pusi pe fapte mari bazate pe idei mici. Si intr-o zi la ora de franceza a venit si intrebarea magica: “Stiti voi ce este in aceasta gaura?” Noi… ne-am dat coate si am facut pe prostii ca stiam ca urmeaza un raspuns genial si evident nu s-a lasat mult asteptat – “Sub parchet sunt spiridusi care fac sex!”, propozitie care ilustreaza perfect sintagma “a nu-ti crede urechilor” in contextul dat. Propozitie… urmata de o intreaga argumentare extrem de (i)logica despre interdictia de a merge noaptea cand e luna plina, in padure (“Creste blana pe voi!”).

Nimic din ce am scris mai sus nu e minciuna si nici pura rautate (poate 1% rautate…). Am scris ca sa nu uit ceea am trait atunci, sa nu uit de ce nu stiu franceza, sa nu uit ce sistem de invatamant absurd avem si sa nu uit niciodata sa ma amuz pe seama a ceea ce s-a intamplat :) (ar mai fi 100 de intamplari din ora de franceza dar nu e momentul sa scriu un roman…).

Vand rinichi, cumpar cadou!

Da, am scris bine, rinichi, nu ridichi :).

Pentru ca in curand (adica doua luni si cateva zile!) e ziua lui Alex si pentru ca in cateva zile imi voi primi cadoul meu de ziua mea (la o luna si 3 zile dupa, dar cui ii pasa, mergem la Bon Jovi!!!) am inceput sa ma panichez ca nu am nici cea mai vaga idee ce cadou mega extra fabulos as putea sa ii fac si eu lui ca fie si el la fel de fericit ca mine de cadoul lui.

Da… stiu ce isi doreste, Porsche Cayenne sau Subaru Forrester dar culmea, anul asta, nu imi permit :))). Si chiar vreau sa fie un cadou formidabil!!! De asta m-am gandit sa-mi vand un rinichi ca sa fiu sigura ca pot sa iau un cadou de neuitat, altfel, sunt in pana TOTALA de idei and I really mean it!

HELP!

Colega mea de banca

Chiar daca am trecut cu cativa anisori de perioada in care aveam o colega de banca, sentimentul ca o anume persoana are acel rol l-am avut pana recent (pana vineri mai precis). E cam greu sa explic legaturile complexe prin care cataloghez eu o persoana drept coleg(a) de banca, dar o sa incerc sa ma explic :).

Primii mei colegi de banca au fost cei din primara cu care imparteam caiete, pixuri si creioane, ne intepam si ne impingeam, nimic iesit din comun, nimic memorabil. 

In gimnaziu in schimb, prin a 6-a, m-am mutat in banca cu prietena mea cea mai buna. Nu ca noi nu ne-am fi impins si nu ne-am fi intepat, dar ne-am amuzat, ne-am scris biletele (d’oh… de parca nu faceau toti asta), ne-am facut confindenta, am iesim impreuna dupa blocurile gri si ne-am imprietenit rau de tot :). In a 8-a am primit diriga noua si ne-a mutat dupa cum i-a tunat… eu am tras un planset jalnico-dramatic, am impresionat-o (nu-mi convenea baiatul cu care stateam) si a cerut altul sa stea cu mine (habar nu am de ce…) si s-a rezolvat – de atunci am stat cu cel mai funny baiat din clasa, permanent aveam ceva de povestit, radeam non stop, ne amuzam pe seama profilor si totusi niciodata nu am patit nimic aiurea, stateam in prima banca, deci nu cadea banuiala pe noi.

La liceu s-a schimbat treaba – in prima zi am facut cunostinta cu o fata, m-a rugat sa stam impreuna si a ramas batut in cuie. Dupa un timp am constatat ca nu e ok si m-am mutat cu alta, ca in clasa a 11-a sa fiu prietena foarte buna cu prima si sa ne mutam iar impreuna si sa ne facem de cap doi ani. Si timp de doi ani ne-am distrat contrazicandu-ne cu profii, “tiganindu-ne”, am fost ascultate, date afara din clasa, am copiat la lucrari sau le-am facut in parteneriat (daca ar stii profa de conta, sigur ar fi surprinsa!), am povestit un milion de chestii despre baieti si………. s-a terminat si cu liceul.

In facultate, nu mai aveam colega de banca… teoretic, ca practic lucrurile nu au stat chiar asa :)). A fost Ina, cu care veneam pe drum, chiuleam, ma enervam maxim ca nu era (nici nu este si slabe sanse sa fie vreodata) punctuala, ne certam, dar ne si faceam proiectele impreuna, veneam deodata la examene si imparteam materia de invatat (si nu doar noi doua :))). La cursuri jucam Tomapant si Avioane (plus un joc inventat de celelalte prietene ale noastre din faculta – o complicaciune cu vase, barci si alte minuni pe tiparul de avioane, care dura mai mult – numa’ bine cat o ora de curs). Am mers intr-o excursie in Europa in anul 3 si evident noi doua am stat impreuna in autocar, impreuna in camerele de hotel si una in patul de sus, alta in ala de jos in hosteluri. Dar s-a terminat si faculta…

Jobul la care eram din timpul facultatii nu imi oferea o relatie gen colegi-de-banca, dar la cel mai recent job am avut-o pe Alice – ea m-a invatat tot ce aveam nevoie sa stiu, ea a avut rabdare cand am intrebat-o de 1000 de ori aceiasi chestie neinteleasa, cu ea m-am combinat la mancare si ne-am incurajat reciproc sa bem apa si am tocat-o la cap cu diverse…

Acum… ma organizez singura si mi-e ciudat. Imi vine sa dau un anunt: fata sociabila, prietenoasa, 23 de ani impliniti, ma descurc cu o variatate mare de subiecte (filme, moda, cosmetice etc) – caut colega de banca URGENT!

Inapoi la tenisi!!! :)

post inspirat dintr-o povestire de Vero (aka fata cu pozele alea faine pe deviant din blogroll)

Se parea ca atitudinea mea pozitiva si orientata catre… mine, mi-a adus inca de la inceputul anului cateva schimbari pozitive, dupa ce au trecut de filtrul celor negative si de cel al racelii, bineinteles :).

Si uite asa, cu multa dorinta de a da idei si a-mi pune mintea la contributie (oricum alea bune vin in cele mai nepotrivite momente – in clipa dinainte de a adormi, stand la o coada fara nimic pe care sa poti nota ceva, in vana etc) am facut pasul cel mare si am trecut inapoi la tenisi. Asta dupa ce am concluzionat ca office-ul e mai fain pe altii. Eu sunt cu capul in nori, pandesc noutati si vanez sclipirile de moment. Dau rutina pe dinamism, daca nu vrea nimeni sa mi-o schimbe, o declar nula.

Poate am eu o problema cu hainele, dar ma simt mult mai bine cu un tricou, blugi si tenisi, decat camasa, pantaloni la dunga si pantofi cu toc – cand sunt in situatia asta sunt incomoda non stop si se vede pe mine ca nu ma pot relaxa nicicum. Am nevoie de libertate (de gandire si de miscare) ca sa pot sa fiu 100% eu si sa ma desfasor la capacitate maxima, daca nu mi se ofera… incep sa functionez doar de dragul de a fi undeva ca prezenta, cu gandul departe :). 

Deci, pentru mine, tot mai bine e in tenisi :).

Bolile mele

Nu sunt ipohondra, dar totusi sufar de mai multe boli – reale sau imaginare:

1. Sunt alergica – foarte pe bune – daca e praf, sunt toate sansele sa stranut de 8-10 ori. Legenda ca ai un orgasm daca stranuti de 10 ori – legenda si atat! Mai sunt alergica la polen, parfumuri (unele), carne de porc (uneori) si cireasa de pe tort – la IARBA VERDE! Nici de putina iarba de calitate nu pot sa am parte fara sa ma intepe ochii de-i simt ca o placa de darts, sa imi curga nasul ca un robinet uitat deschis si sa stranut de parca as fi tras pe nas liniute de piper! Ca sa nu mai zic de faptul ca nu pot sa respir si simt cum ma umflu ca o gogoasa la fata – mirific!

2. Sufar de analfabetism grabit – adica citesc repede si foarte repede si o comit intotdeauna. Citesc repede si uit destul de repede (e grav, incerc acum sa ma educ sa citesc cartile in gand, de obicei… trec cumva cu privirea peste ele – stiu ca se numeste fast reading dar cateodata e un dezavantaj). Cand citesc foarte repede e si mai grav, ma uiti pe blogul Tomatei si citesc titlul – “Durerea din ochii altora” – citesc articolul si simt ca nu se leaga… ma intorc la titlu – “Durii din ochii altora”. Citesc “durere carunta” si nu inteleg iar… pentru ca e “durere crunta” si muuuuulte, muuuuuuuuulte altele. Dintr-un grup, eu sunt aia in stare sa zica “M-a tantat piscarul” si sa nu inteleaga de ce rade toata lumea…

3. Am gastrita – asta e pe bune si e naspa. Cand am parte de stress sau cand mananc ceva ce nu-mi pica bine, ma doare stomacul de ma ia naiba. Nu degeaba mi-am inceput eu anul 2011 in baie cu o amica invatandu-ma sa respir corect ca sa nu ma doara stomacul (de la o bucata de grapefruit mi s-a tras). Incerc sa am grija sa mananc cat de cat sanatos dar din cauza programului haotic nu prea imi iese… O sa am grija sa schimb asta anul asta.

4. Sufar de alzheimer timpuriu – diagnostic pus de prietena mea Flavia, care radea tot timpul de mine ca nu imi aminteam nimic. Nu sunt cel mai bun om pe care sa-l roage cineva sa ii aduca un cd sau o carte, ci mai degraba sunt genul care deschide google ca sa caute ceva si pana sa tasteze uite ce a vrut sa zica…

Din cauza faptului ca nu am vazut NU-ul de pe placuta cu “Nu calcati iarba”, am pus-o de-o alergie care mi-a dat o durere zdravana de stomac si m-a facut sa uit ce am vrut sa zic in continuare… (ala care se scarpina-n cap…)