Ce poate fi mai frumos?

Decat sa auzi in fiecare dimineata, la pranz si dupa-masa o reclama idioata la Hyundai?

De cand ascultam noi Europa FM la job exista permanent cate o reclama care ma streseaza. Totusi, sunt abia la a doua, deci este timp :). Prima a fost o reclama la Tide cu un copil care canta un cantecel stupid, simpatic in prima auditie, haios in a doua si incredibil de enervant in urmatoarele 1000… Pana la urma a disparut si in cateva zile si-a facut loc pe post alta.

Cand credeam ca mai rau nu se poate, am constatat ca ma insel. Reclama e la Hyundai, care ofera un Hyundai timp de o saptamana pentru drive test si suna cam asa: “Ce poate fi mai frumos decat un Hyundai timp de o saptamana cu plinul facut?” 

Nu raspunde nimeni, evident, dar am eu raspunsul – UN HYUNDAI PE CARE SA IL PASTREZI!!! Asta nu i-a dat prin cap geniului creator si nici celui de la Hyundai care a aprobat reclama…

Si mai e o intrebare la fel de geniala: (sotia) “Si e pentru tine sau e pentru mine?”, (sotul) “E pentru amandoi” (sau asa ceva…).

In concluzie: doriti-va un Hyundai ca primiti unul cu plinul facut sa va laudati la prieteni timp de o saptamana, dupa care sa va intoarceti la mersul cu tramvaiul. Si cu putin noroc, va si certati cu sotul/sotia/iubitul/iubita care sa-l conduca in fabuloasa perioada de 7 zile.

In fond si la urma urmei, nu e nimic mai frumos decat sa primesti o masina faina care sa ti se ia inapoi dupa 7 zile si sa ramai cu buzele umflate!

Vina

Azi am avut o zi ciudata. Incepand de dimineata si pana acum in toiul noptii cand stau cu laptopul in brate si fac bilantul.

Dimineata a inceput prost, m-am simtit rau si am fost toata lesinata, ca apoi sa fiu nevoita sa intru-n priza pentru urgentele de la job, ca la sfarsitul zilei sa imi fac 1000 de griji pentru un proiect si sa rezolv problema cu succes totusi. Si sa ma si sune o clienta sa ma intrebe ceva legat de pdf-uri (fara legatura cu serviciile oferite) pentru ca a observat ca stiu cum sa fac anumite “manevre” si sa ii explic si ei, ca la final sa imi spuna ca m-a sunat pe mine ca stia ca is de treaba si o ajut :), deci pana am plecat de la job, mi-a mai crescut ego-ul cu cativa centimetri…

Pana acasa am pus-o si de un shopping mic, continuat cu un… somnic, ca sa ma indrept mai apoi linistita spre birt unde am purtat dialoguri imaginare cu o amica despre cum pisicile noastre isi doresc sa rule the world si pregatesc exterminarea rasei umane atunci cand noi suntem pe la joburi sau pe la sucuri. Bine dispusa si amuzata m-am indreptat spre casa si evident, direct cu laptopul in brate.

Mess, facebook, blog si alte prostioare.

Si apoi discutie cu Delia pe mes, eu plina de verva, suferind de hmmmm… diaree verbala, revarsandu-mi suvoiul de idei pe tastatura si ea la webcam + tastatura. Si am realizat ca is o nesimtita. Nu sunt asa cum the best friend ar trebui sa fie. Ea e de cateva luni in Austria si eu inca nu mi-am luat un afusirit de webcam + microfon ca sa vorbim live, plus ca cireasa de pe tort e ca ea e singura persoana pe care o pot doar vedea, nu si auzi…

Si acuma ma simt vinovata, la inceput tot amanam sa cumpar webcam ca aveam alte planuri cu finantele, acuma am banii preagatiti si nu reusesc nicicum sa ajung sa cumpar asa ceva si singura zi in care puteam sa cumpar, am uitat!

Deci ma simt vinovata ca nu is capabila sa vorbesc live cu prietena mea cea mai buna de luni intregi. Si am 1000 de chestii de zis, ganduri si idei care se amesteca si vin gramada si nu am cum sa le exprim live de multe ori, ce sa mai zic in scris?!

Daca citesti, sa stii ca I am sorry (puppy dog eyes).

Noaptea devoratorilor de publicitate :)

Dupa cateva sute de ani (adica din facultate) in care imi tot doream sa merg la Noaptea Devoratorilor de Publicitate si nu ajungeam din diverse motive, anul asta am facut pasul cel mare si impreuna cu doi prieteni amatori de cateva ore incomode de stat cu ochii-n reclame am cumparat (pare-se) ultimele 3 bilete.

Asa se face ca sambata seara la 9 fara cateva minute m-am infiintat in statie sa astept familia In-intarziere-non-stop si dupa o perioada buna (adica maaaaaaaaareeeeeeeeeee) de asteptat ne-am urcat frumos intr-un taxi directia sala Capitol – fosta Filarmonica Banatul – fostul Cinema Capitol – si din nou fosta Filarmonica :). Puhoi de lume la intrare desi nu se dadea nimic gratis. Dar am constatat fericiti (dupa spaima ca avem bilete pe scaunele de plastic) ca in sala e cald si avem de unde sa ne cumparam sa rontaim tampenii fericiti (conform prostului obicei impamantenit la noi). Mare mi-a fost mirarea sa vad ca marele ecran de cinema de pe vremuri e cam… mediul ecran, obisnuita fiind cu conditiile Cinema City.

In orice caz, ne-am dus pentru reclame, nu pentru spectacolul de inceput si nici pentru prezentare sau alte concursuri, care oricum nu ne-au dat pe spate. Asa ca am asteptat cu sufletul la gura sa inceapa si nu ne-a parut rau :).

Primul calup a fost foarte fain, al doilea a fost cu dureri de spate si al treilea a fost cu dureri de spate si somn asa ca al patrulea pot doar sa imi imaginez cum a fost. Nu are rost sa ma pun sa fac descrierea reclamelor ca nu-s as in materie si nici n-as vedea farmecul, dar cu un clic mai jos, se pot vedea cateva filmulete urmarite de noi:

http://www.youtube.com/watch?v=wo_wVfThMuM – Cheddar cheese

http://www.youtube.com/watch?v=Qd4XXQUjDrI&feature=fvst – Prezervative Hansaplast

http://www.youtube.com/watch?v=DMqjiny-xa4 – Prezervative Durex

http://www.youtube.com/watch?v=HxqhYclTiJ0 – Adidas

http://www.youtube.com/watch?v=6NvDev-5qP4 – Johnnie Walker

Asta m-a traumatizat, e trista rau – http://www.youtube.com/watch?v=Qp0qnmEoiuQ – pentru Green Peace

Si nu am stat pana la sfarsit pentru ca pe la ora 3 si ceva eram praf, that’s why they call it a night, pentru ca nu tine 2 ore, cum credeau unii :)).

Prietenul meu Petăr :D

Titlul asta era o incercare de a fi funny, dar nu cred ca mi-a iesit :).

Tocmai am terminat de citit a doua carte a lui Peter Mayle, si chiar daca nu suntem prieteni, asa cum cred eu in imaginatia mea bolnava (la fel cum puteam sa jur ca intr-o noapte m-am plimbat intr-o rochita diafana intr-un camp de lavanda…), omul asta a reusit sa ma transpuna in alte locuri si sa ma faca sa imi doresc sa invat limba franceza, sa merg in Franta sa mananc mult si bine, sa vizitez Provence, sa beau vin mult, sa particip la festivaluri ciudate si sa vad si eu cum “functioneaza” mistralul.

Prima data a fost “Un an in Provence” – a rocky start, ca sa exprim exact sentimentul cu care am inceput cartea asta, am strambat din nas si am zis ca am aruncat banii degeaba. Asta pana am trecut de primele pagini si am simtit umorul englezesc combinat cu aroganta franceza din stilul unic de a povesti. Si am trait si eu un an in Provence printre francezi bagaciosi, mancaciosi si experti in vinuri.

Evident nu mi-a ajuns anul in Provence, dar nici banii nu ma dau afara din casa si ca sa ma bucur si eu si altii m-am oferit sa merg sa cumpar cadoul fostei colege/actuale colege/prietenei Aida (cheers ca stiu ca citesti :D) anul asta intr-o frumoasa zi de august. Si unde m-am priponit direct? In Carturesti! Si nu imi explic cum, dar fix langa raftul cu prietenul Peter am nimerit. Acuma, daca asa am nimerit, clar, asa a fost sa fie si pana m-am invartit si m-am gandit eu ce sa aleg, o carte deja se uita la mine. Daca tot lucram intr-o agentie de traduceri, sa fie “Lectii de franceza”, pai nu??? Ca defapt cartea se refera la aventuri legate de cutite, furculite si alte nebunii francais, asta e doar un mic detaliu. Eu am tras de cartea asta rau de tot, si cu parere de rau am terminat cu cititul.

Acum vreau sa invat franceza, sa incerc minim 20 de noi feluri de branza, sa ma plimb prin campurile de lavanda, prin viile cu trandafirii pazitori, sa …, sa …, sa …, sa … (aici urmeaza o intreaga lista de sa-uri). Si sa VAD Provence!!!

Meseria de convingator profesionist

(sau cum continua aventurile mele in tramvaiul 7)

Ca in fiecare zi in care stau cu cartea-n nas asteptand sa vina tramvaiul, si ieri, ma aflam in statie in drumul meu spre casa. Stau ca tot omu’ntre cele doua statii ca mi-e bun 7-le pe oriunde o ia el, vine, urc si ma asez, dupa ce am “scanat” abonamentul (nu mai stiu cum se numeste operatiunea asta pe care eu o consider inutila). Ma fac comoda si redeschid cartea sa ma afund in lectura. Trece o statie, trec doua si vad cu coltul ochiului o figura cunoscuta (vanzatoare stradala din zona) ca se aseaza in spatele meu cu o babuta.

Si acolo s-a rupt filmul. S-a zis cu cititul. Finish, gata, deloc, nada de nada, the end. 

Doamnele, ca doua femei ce se respecta, stateau la taclale. Nu despre toale, moda, parfumuri, bijuterii, flori, fete sau baieti, melodii si cantareti, ci despre absolut fabulosul masaj cu pietre de jad (testat pe propria-mi piele cu vreun an in urma prin ideea geniala a prietenei mele – recomand oricui sa se tina deoparte de asemenea tampenii). 

Ceea ce a urmat e de domeniul fantasticului. Doamna V (de la vanzatoare, ca nu stiu cum o cheama) ii explica doamnei B (de la babuta) cat de nemaipomenito-fantastico-bestialo-minunato-fabulos e acest gen de masaj, cum te face sa te simti bine, sa te simti schimbat, pozitiv, plin de energie si viata. Doamna B tresalta. Deja isi facea planul, intreba despre preturi, discounturi, reduceri, oferte, promotii si plati in rate, era exaltata de ideea ca i-a pus Dumnezeu mana-n cap si din doamna B va deveni doamna TP (tinerica si proaspata). Pe la jumatatea drumului, doamna B deja renuntase la intrebari si trecuse la afirmatii: “Da… masajul asta e foarte bun, nu ca altele”, “Asa masaj de calitate nu mai gasesti in oras” etc; de parca tocmai se teleportase, facuse 10 sedinte de masaj si se teleportase la loc in tramvai in mai putin de 1 minut. De la atata lauda deja incepeam sa simt ca ma doare spatele si am nevoie de un masaj cu pietre de jad… ce mai stau pe ganduri??? Cartea era deja de mult uitata, branza si vinul lui Mayle inlocuite cu apa plata si pietrele de jad din zona Iosefin, mai aveam putin si incepeam sa tremur si eu de emotie, timp in care doamna V continua promovarea: “Niciodata nu m-am simtit mai bine”, “Masajul asta e extraordinar”, “Pietrele astea iti redau viata”, “Jad masajul m-a pus pe picioare, sunt complet refacuta”.

Doua statii inainte de casa: doamna B – Si de cand spuneati dvs. ca faceti masajul asta?

Doamna V – Asta a fost prima sedinta. Acum 10 minute am iesit de acolo.

…

…

…

…

…

Inainte sa cobor, in gandul meu: oare de ce zicea profa de romana ca EU bat campii cand nu stiu despre ce vorbesc?

Concluzie: azi dimineata m-am intors la cartea mea si la Franta :).